Solicitarea a fost făcută în cadrul ședinței de ieri a Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană (CGIE) prezidată de premier. În cadrul acesteia au fost trecute în revistă ultimele evoluții privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE.
Premierul Pavel Filip a menţionat că în luna octombrie au avut loc o serie de reuniuni bilaterale cu participarea autorităților de la Chișinău și a reprezentanților Uniunii Europene. Acestea au avut ca scop evaluarea situației curente privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE și stabilirea priorităților pentru perioada următoare. „De asemenea, în cadrul ședinței comune Guvern – Parlament ne-am sincronizat agendele pentru ca pînă la sfîrșitul anului să reușim să realizăm angajamentele asumate”, a mai spus Pavel Filip.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a prezentat evoluțiile înregistrate în implementarea Planului Naţional de Acţiuni RM-UE în trimestrul III al anului curent. În context, șeful
„Trebuie să avem o abordare responsabilă şi serioasă, unicul nostru argument sînt rezultatele obținute”, a conchis Prim-ministrul Pavel Filip.
Adăuga comentariu