Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Integrarea minorităților etnice în vizorul guvernului și al OSCE

1 noi. 2017,, 09:32   Politică
4169 0

Integrarea în societate a minorităţilor etnice, afost discutată de Premierul Pavel Filip şi Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Lamberto Zannier, în cadrul unei întîlniri oficiale la guvern, notează NOI.md citînd serviciul de presă al executivului.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind protecţia şi integrarea în societate a minorităţilor etnice din Republica Moldova.

Premierul a confirmat disponibilitatea Guvernului pentru buna implementare a Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027. Documentul va fi realizat prin intermediul a 3 Planuri de acţiuni, care sînt elaborate de Biroul Relaţii Interetnice cu sprijinul partenerilor externi, în particular al OSCE. „Asistenţa şi expertiza Oficiului OSCE pentru Minorităţi Naţionale este foarte valoroasă pentru noi”, a punctat Pavel Filip.

În context, Premierul a menţionat consolidarea capacităţilor Biroului de Relaţii Interetnice, urmare a reformei Guvernului.

Părţile s-au referit, de asemenea, la situaţia etnicilor găgăuzi şi bulgari din Republica Moldova. Prim-ministrul a precizat că başcanul UTA Găgăuzia este membru din oficiu al Cabinetului de miniştri, iar una dintre şedinţele Guvernului a avut loc în această regiune. Urmare, a fost aprobat un plan de acţiuni prioritare pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice în regiune. În atenţia Executivului se află şi problemele locuitorilor din raionul Taraclia, unde locuiesc compact etnici bulgari. Premierul a specificat că dialogul moldo-bulgar la cel mai înalt nivel este în ascensiune, iar astăzi, la Taraclia, a fost inaugurat Consulatul Bulgariei în Republica Moldova.


La rîndul său, Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Lamberto Zannier, a spus că așteaptă aprobarea Planului de acțiuni cu finanțarea necesară. El a exprimat disponibilitatea Oficiului ÎCNM al OSCE de a acorda, în continuare, sprijin Guvernului în realizarea prevederilor Strategiei dedicate minorităţilor naţionale.

Prioritare vor fi investiţiile în educaţie şi crearea condiţiilor pentru ca reprezentanţii minorităţilor etnice să studieze limba de stat. Acest fapt constituie un element-cheie pentru integrarea minorităţilor etnice în societatea Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?