X 
Cutremure stiri: 506

O companie germană investeşte 50 mil. de dolari SUA în construcția unei uzine în Moldova

19 iul. 2013,, 17:06   Economie
5680 2
Foto : noi.md
O companie germană mare din Bavaria investeşte 50 de milioane de dolari SUA pentru începerea construcției în Republica Moldova, în toamna acestui an, a unei uzine de cablaje pentru trenuri de mare viteză, ascensoare și automotive, care va fi amplasată pe teritoriul Parcului Industrial din Strășeni CAAN. Proiectul va permite crearea a aproximativ 4 mii de locuri noi de muncă.

Uzina va fi dată în exploatare pe etape şi va funcționa la capacitate maximă către anii 2018-2019. Acest lucru a fost comunicat de către viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, care a vizitat în ajun Platforma industrială CAAN, ce include Parcul Industrial și subzona „Strășeni” a Zonei economice libere „Bălți”, convocînd concomitent o ședință cu factorii de decizie de la mai multe instituţii vizate pentru a impulsiona procesul de lansare a investițiilor.

Principalul administrator al ZEL "Bălţi", Marin Ciobanu, a menţionat că negocierile cu investitorul, marea companie germană, care va construi uzina în Parcul Industrial CAAN din Strășeni, durează deja un an şi la momentul actual se află la etapa de finalizare. Potrivit lui, se poate spune cu certitudine, că compania va începe în curînd investițiile, care sînt calculate pentru 4 ani.

Realizarea proiectului va începe în noiembrie 2013. Numele investitorului nu a fost dezvăluit. În același timp, după cum a menționat Marin Ciobanu, această companie este lider mondial în producţia cablurilor electrice pentru industria de automobile și electronică, cu o cifră de afaceri anuală de peste 3,7 miliarde dolari SUA.

Conform comunicatului Ministerului Economiei pentru a satisface necesitățile în forță de muncă de calificare înaltă a investitorilor industriali, Ministerul Economiei a lansat un parteneriat cu Ministerul Educației în vederea creării unui Centru de Instruire Tehnică Activă după modelul german. Se planifică că instituția, situată în cadrul Platformei Industriale de la Strășeni va instrui anual peste o mie de muncitori calificați și circa 100 de manageri operaționali pentru companiile industriale rezidente ale Zonei Economice Libere „Bălți”, inclusiv subzona Strășeni, precum și pentru alte companii care vor dori să participe la noul sistem de instruire.

La baza creării centrului va sta conceptul de instruire trială, care presupune participarea statului, a instituției educaționale și a companiilor private la procesul educațional. Utilajele pentru instruirea practică vor fi oferite de companii și acestea vor fi identice cu acelea la care studenţii vor munci ulterior, companiile vor participa activ şi la programul de studii, adaptat la necesitățile concrete ale fiecărei întreprinderi. Proiectul urmează a fi implementat cu implicarea specialiștilor şi programelor din Germania.

Ministrul Economiei a declarat că Platforma Industrială de la Strășeni va avea o contribuție esențială la industrializarea Republicii Moldova, care are ca scop crearea noilor locuri de muncă cu salarii atractive.

„Astfel de investiții înseamnă transmiterea tehnologiilor avansate în Republica Moldova și crearea unor produse cu valoare adăugată înaltă. Odată cu deschiderea Centrului de Instruire de la Strășeni vom genera și abilități suficiente pentru oamenii ce urmează a fi angajați în astfel de proiecte industriale”, a declarat Valeriu Lazăr, exprimîndu-și speranța că acest proiect pilot va putea servi drept sursă de inspirație pentru reforma sistemului de învățămînt profesional.

Potrivit studiului de fezabilitate, Parcul Industrial CAAN este situat pe un teren cu o suprafaţă de pînă la 28 ha şi se află în proprietatea administraţiei publice locale a or. Strășeni. Platforma industrială moștenită din perioada sovietică urmează a fi renovată și dată în arendă potențialilor investitori. Tot aici, urmează a fi construit un complex frigorific şi o secţie de ambalare, care va permite depozitarea a 15 mii tone de fructe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав