Condiţiile meteorologice dificile, manifestate prin intensificări ale vîntului nord-vestic în rafale de pînă la 15-20 m /s, izolat de pînă la 21-25 m/s, încadrate de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat în perioada 29 – 31 octombrie, curent în Codurile Portocaliu şi Galben de Avertizare, au afectat reţelele electrice, cauzînd numeroase rupturi de conductoare ce au condus la întreruperea avariată a livrării energiei către consumatori în unele localități ale țării. Astfel, conform situaţiei operative din dimineaţa zile de marţi, 31 octombrie, sînt semnalate şi localizate peste 30 de asemenea incidente.
Pentru înlăturarea operativă a defecţiunilor din reţele şi reluarea furnizării energiei electrice Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. întreprinde toate acţiunile impuse de circumstanţe, în teren activînd astăzi 58 de echipe mobile.
Totodată, în contextul avertismentului meteorologic dat, precum şi a înregistrării unui număr mare de rupturi de conductoare, aflate avariat la sol atragem atenţia populaţiei asupra necesităţii respectării stricte a regulilor de securitate în raport cu instalaţiile electrice în situaţii de intemperii sau de avarie. Iată care sînt acestea:
Despre orice incident informaţi in regim de urgenţă furnizorul de energie electrică prin următoarele metode:
Reţineţi: starea excepţională a vremii prezintă un pericol real, care poate influenţa negativ activităţile socio-economice şi poate cauza daune materiale, inclusiv victime omeneşti . În special, vîntul în rafale poate afecta buna funcţionare a reţelelor electrice, generînd astfel situaţii de insecuritate şi eventuale întreruperi avariate în furnizarea energiei electrice.
Respectaţi regulile de securitate electrică, evitaţi tragediile!
Adăuga comentariu