Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Expiră termenul de depunere a dosarelor pentru obţinerea subvenţiilor în agricultură

25 oct. 2017,, 17:11   Societate
2354 0

Oficiile teritoriale ale Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) vor activa sîmbătă şi duminică, 28 şi 29 octombrie, conform programului obişnuit de lucru, pentru a le permite producătorilor agricoli să depună cererile pentru obţinerea subvenţiilor în agricultură.

Campania de recepţionare a cererilor expiră la 31 octombrie.


Potrivit unor surse din cadrul AIPA, decizia a fost luată în contextul multiplelor solicitări parvenite din partea producătorilor agricoli care nu reuşesc să depună dosarele pentru subvenţionare.

Potrivit datelor publicate pe site-ul AIPA, în total au fost depuse 3,8 mii de cereri în sumă de 547,6 mil. lei, dintre care 163,7 mil. lei au fost aprobate spre achitare.

Directorul Agenţiei, Nicolae Ciubuc, a spus anterior că în acest an AIPA ar putea, pentru prima dată în ultimii ani, să încheie campania de recepţionare a cererilor fără datorii către agricultori.

În conformitate cu prevederile Regulamentului privind condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a mijloacelor Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, cererile de subvenţii aprobate de către AIPA care nu se încadrează în buget sînt transferate pentru anul următor. Fondul Naţional pentru acest an prevede 900 mil. lei. Circa 335 mil. lei au fost direcţionate pentru achitarea datoriilor către agricultori pentru anul 2016.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?