Salvatorii din ţara vecină s-au întîlnit cu viceministrul Afacerilor Interne al RM Dorin Purice. Întrevederea a avut drept scop schimbul de experienţă şi cele mai bune practici ale Republicii Moldova în implementarea sistemului de salvare, reanimare şi încărcare în regim de urgenţă mobilă (SMURD).
„În prezent, MAI are peste 25 de proiecte existente, experienţa în implementarea cărora sîntem gata să o împărtăşim cu dumneavoastră. Vă asigur, totodată, de disponibilitatea colegilor noştri de a crea condiţiile necesare pentru o cooperare fructuoasă, schimb de experienţă şi cele mai bune practici ale Republicii Moldova în implementarea sistemului SMURD", a menţionat Purice.
La final, părţile au reiterat importanţa susţinerii unui dialog constructiv şi progresiv pe segmentul de activitate care să dezvolte în continuare cooperarea moldo-ucraineană.
Adăuga comentariu