Polițiștii, în urma măsurilor speciale de investigații, la intrarea în satul Gura-Camencii, raionul Florești, au stopat o mașină la al cărui volan se afla un tînăr de 19 ani, locuitor al orașului Orhei, care transporta 300 de sticle de coniac de 0,5 l fiecare.
Sticlele nu aveau timbre de acciz, iar șoferul nu a putut prezenta actele de proveniență ale acestora. Tînărul a declarat că marfa transportată de el aparține pasagerului în vîrstă de 19 ani, originar din municipiul Chișinău.
Oamenii legii au constatat că băutura urma să fie comercializată pe teritoriul raionului Florești.
Valoarea băuturii constituie 30.000 de lei.
Pe acest caz a fost pornită o cauză contravențională, iar persoana vinovată riscă amendă de pînă la 3 000 de lei și confiscarea mărfurilor.
Adăuga comentariu