Astfel, hackerii au obținut aproximativ 30 GB de informații importante, dar nu clasificate, care conțineau inclusiv detalii despre navele și avioanele de luptă australiene, scrie BBC.
Atacul a avut loc în luna iulie a anului 2016, însă autoritățile au aflat abia în luna noiembrie. Pînă în prezent, nu se știe dacă a fost implicat vreun stat. Hackerul misterios a fost numit de oficialii pe probleme de securitate cibernetică „Alf”, după un personaj dintr-un serial.
Autoritățile au calificat atacul drept „de amploare și extrem”, precizînd că hackerul a exploatat slăbiciunile unui software care era folosit de o companie cu care Guvernul avea un contract și care nu fusese updatat de 12 luni. „Există mai multe ipoteze. Ar putea fi un actor statal sau unul non-statal. Ar putea fi cineva care lucrează pentru o altă companie”, a spus ministrul pentru Industria Apărării, Christopher Pyne.
Totodată, oficialul a dat asigurări că nu există niciun risc pentru securitatea națională. „Din fericire, au furat informații comerciale, nu militare, însă este un caz serios și îi vom da de cap”, a mai spus ministrul.
Adăuga comentariu