Cazul a fost înregistrat ieri, 3 octombrie a.c., în cadrul formalităților de control pe sensul de ieșire din țară.
În calitate de pasager a unui microbuz care circula ocazional pe ruta R. Moldova-Franța, s-a prezentat un bărbat de 31 de ani care s-a legitimat cu pașaportul eliberat de autoritățile naționale. Deoarece au apărut suspiciuni asupra comportamentului persoanei și o neclaritate în declarațiile acestuia, s-a luat decizia suplimentării verificărilor. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au depistat în portmoneul tînărului o carte de identitate românească, eliberată pe numele acestuia, care nu corespundea unui autentic. Din primele cercetări documentul a fost constatat ca fiind falsificat.
Bărbatul a declarat că nu știa despre falsul depistat, fiindcă documentul a fost perfectat prin intermediul unei persoane a cărei identitate nu o cunoaşte.
Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză.
Adăuga comentariu