Astfel, potrivit Biroului Național de Statistică, în ianuarie-august 2017, de serviciile de transport aerian, în Moldova au beneficiat peste 1 milion 157,7 mii de persoane sau cu 53,9 la sută mai multe decît în perioada similară a anului trecut, relatează NOI.md.
Totodată, în țară continuă descreșterea traficului feroviar de pasageri. Biroul Național de Statistică, deocamdată, nu citează datele privind transportul feroviar de pasageri în ianuarie-august 2017, însă informează că, în ianuarie-iulie curent, cu transportul feroviar din Moldova au călătorit circa 1,1 milioane de pasageri sau cu 22,8 la sută mai puțini decît în aceeași perioadă a anului 2016.
Potrivit datelor BNS, în ianuarie-august 2017 autobuzele și microbuzele din Moldova au transportat peste 65,7 milioane de pasageri, cu 2,1 la sută mai puțini decît în perioada analogică a anului 2016.
Cea mai mare pondere de pasageri transportați cu autobuze și microbuze în primele opt luni ale anului 2017 a revenit municipiului Chișinău – 59,6 la sută. Cu transportul fluvial, în ianuarie-august 2017, au călătorit 81,4 mii de pasageri, cu 15,2 la sută mai puțini decît în aceeași perioadă a anului 2016.
Adăuga comentariu