Coloniștii vor fi nevoiți să trăiască într-un spațiu protejat, din cauza climatului dur și a radiațiilor de la suprafața planetei vecine. Acesta este primul pas dintr-un proiect mai amplu, prin realizarea căruia cei din Emirate vor să construiască un întreg oraș pe Planeta Roșie.
Scopul „orașului marțian” este unul științific. În primul rînd, oamenii de știință recrutați pentru realizarea proiectului vor identifica și experimenta noi modalități de producere și procurare a mijloacelor necesare vieții, pe Planeta Roșie, cum ar fi apa, hrana și energia. Vice-președintele Emiratelor Arabe Unite a publicat, deja, pe rețeaua Twitter, cîteva imagini ale acestui proiect ambițios. Acolo pot fi observate clădirile în formă de dom, pe care specialiștii implicați în proiect le vor construi, în următoarea perioadă, în deșert.
În paralel cu cercetările desfășurate pe acest plan, Emirates Mars Mission lucrează la lansarea navei spațiale Hope, eveniment planificat pentru anul 2020. Hope va ajunge pe Marte în 2021 și va fi prima navă spațială trimisă acolo de către o țară arabă.
Reamintim că, la începutul acestui an, Emiratele Arabe Unite și-au dezvăluit „planul Marte 2117”, precum și obiectivul asumat de a construi primul oraș al Planetei Roșii. Se intenționează efectuarea unor cercetări complexe, pentru construirea orașului marțian, cu implicarea unui consorțiu științific internațional.
Potrivit The National, „Mars Scientific City” va reprezenta, în calitate de complex de cercetare, o primă etapă în realizarea misiunii Marte 2117 și o modalitate concretă de a susține eforturile asidue pe care oamenii de știință le fac în scopul conceperii unei strategii de supraviețuire a viitorilor coloniști în mediul dur existent pe planeta Marte.
Adăuga comentariu