Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Ministerului Apărării, Marvin Hunt este directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naţionale a Statului Carolina de Nord (GNCN), iar John Byrd este asistentul şefului GNCN pentru operaţiuni interne.
Generalul Marvin Hunt se află în Republica Moldova, în perioada 18-21 septembrie, pentru a participa la cursul de instruire "Dezvoltarea liderilor", desfăşurat în cadrul Academiei Militare a Forţelor Armatei "Alexandru cel Bun", iar generalul John Byrd este parte a delegaţiei americane la exerciţiul internaţional EUMOLDEX 2017.
Igor Cutie a declarat că Armata Naţională se află într-un proces amplu de reformare, iar sprijinul acordat de SUA în realizarea acestui obiectiv strategic este vitală.
„Parteneriatul strategic dintre statele noastre ne-a dat posibilitate, prin intermediul programelor de asistenţă, să modernizăm instituţia de apărare a Republicii Moldova, să elaborăm documentele strategice, să pregătim efectivul de militari prin contract în cadrul exerciţiilor bilaterale şi multinaţionale şi să îmbunătăţim condiţiile de instruire", a spus comandantul Armatei Naţionale.
Adăuga comentariu