Anunţul a fost făcut pe reţelele de socializare de vicepreşedinta PN, preşedinta Fundaţiei de binefacere a lui Renato Usatîi, Elena Griţco.
Ea consideră că cei doi colegi de partid ai lui au fost reţinuţi în baza unei "acuzaţii fabricate".
"Acest arest face parte dintr-o amplă provocare politică împotriva "Partidului Nostru", în care regimul lui Plahotniuc şi structurile de forţă pe care le controlează îl folosesc pe părintele Valeriu Pistrui", a scris Griţco.
Ea s-a adresat către locuitorii oraşului cu îndemnul de a nu crede minciunile şi de a nu se lăsa provocaţi de autorităţi.
"Ştiţi că primarul lucrează din zori pînă-n noapte, ştiţi cît de mult a contribuit la construcţia bisericii. Ceea ce se întîmplă acum cu el este o ilegalitate. Este o înţelegere între poliţie şi procuratură cu participarea preotului, cu coordonarea regimului lui Plahotniuc", a spus activista şi a îndemnat localnicii să vină la o adunare pe 17 septembrie.
Anterior Griţco a spus în cadrul unei conferinţe de presă că în anul 2015 fundaţia pe care o conduce a transferat pe contul bisericii din Iargara 100 de mii de lei pentru construcţia lăcaşului. Peste un timp, contabilii fundaţiei i-au cerut preotului să prezinte facturile pentru procurarea materialelor, însă el a refuzat să facă acest lucru. În 2016, la solicitarea locuitorilor din Iargara de a ajuta la construcţia bisericii, a fost luată decizia ca ajutorul să nu fie oferit sub formă de bani, ci sub formă de materiale de construcţie necesare. Preotul însă a refuzat să le ia, cerînd doar banii. Atunci s-a decis ca banii alocaţi de fundaţie (100 de mii de lei) să fie transferaţi pe contul Primăriei.
Comentînd cele întîmplate, preşedintele "Partidului Nostru", primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi, a scris pe Facebook că "a fost inventat un nou dosar pentru tentativă de omor".
Adăuga comentariu