Potrivit informațiilor publicate pe pagina de Internet a companiei, sînt anulate zeci de zboruri cu plecarea de pe mai multe aeroporturi din Germania inclusiv Berlin Tegel, Duesseldorf, Hamburg și Koln, notează Agerpres.
Reprezentanții sindicatului piloților Vereinigung Cockpit nu au dorit să facă niciun fel de comentariu.
Anul trecut, compania aeriană germană TUIfly a fost și ea nevoită să anuleze o serie de zboruri după ce mai mulți piloți au declarat că s-au îmbolnăvit, reprezentanții sindicali declarînd atunci că angajații erau îngrijorați de posibilitatea ca discuțiile în vederea unei fuziuni să conducă la restructurări de personal și tăieri de salarii.
Luna trecută, Air Berlin, a doua mare companie aeriană germană, s-a declarat în insolvență, după ce principalul său acționar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunț a obligat Guvernul german să vină în sprijinul companiei aeriene cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare.
Potrivit surselor, de preluarea activităților Air Berlin sînt interesați în special transportatorii aerieni Lufthansa, Ryanair, Easyjet și Condor, o companie aeriană aparținînd grupului britanic din domeniul turismului, Thomas Cook. În plus, investitorul german Hans Rudolf Woehrl lucrează și el la o ofertă, precum și austriacul Niki Lauda, triplu campion mondial de Formula 1, care este interesat să răscumpere compania aeriană Niki, companie pe care Lauda a înființat-o în 2003, dar care între timp a devenit o divizie a companiei germane Air Berlin
Adăuga comentariu