Medalia pentru Creativitate ia fost acordată pentru succese remarcabile și contribuția personală dar şi a orchestrei pe care o conduce la propagarea adevăratelor valori naţionale.
Această distincție a fost acordată de OMPI, la inițiativa AGEPI, în calitate de autoritate națională responsabilă de protecția proprietății intelectuale pe teritoriul Republicii Moldova.
Maestrul și-a exprimat recunoștința pentru aprecierea muncii lui de o viață, făcută la nivel înalt prin intermediul OMPI și AGEPI. ”Mulțumesc în primul rînd spectatorilor, care m-au susținut peste 40 de ani, autorităților. Să trăiască toți cei care iubesc muzica populară, pentru că ea aduce pe pămînt numai unire și fapte bune”, a adăugat Nicolae Botgros.
Conducătorul artistic şi prim-dirijorul Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii” este cea de-a 10-a personalitate din Republica Moldova care este distins cu Medalia de aur a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale pentru Creativitate.
Adăuga comentariu