X 
Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Miami, ferește-te: uraganul „Irma" se îndreaptă spre Florida

8 sep. 2017,, 15:50   Externe
2603 0

Ochiul uraganului Irma, una dintre cele mai importante furtuni din Atlantic din ultimul secol.

A trecut, joi, foarte aproape de Insulele Turks și Caicos unde clădirile au fost zguduite de rafalele puternice de vînt provocate de fenomenul meteorologic de intensitate distrugătoare, care a făcut ravagii pe un șir de insule din Caraibe omorînd 14 persoane în drumul său către statul american Florida, relatează Reuters.

Cu vînturi de circa 290 km pe oră, ciclonul de dimensiunile Franței a distrus în ultime zile mai multe insule mici din nordul Caraibelor, printre acestea numărîndu-se Barbuda, Saint Martin și Insulele Virgine. Furtuna a smuls copacii din rădăcini și a făcut una cu pămîntul mai multe locuințe și spitale.

Joi, Irma a acoperit cu apă coasta nordică a Republicii Dominicane și Haiti, iar rafalele puternice de vînt au lovit Insulele Turks și Caicos.

A fost pentru prima oară cînd Insulele Turks și Caicos s-au confruntat cu un uragan de categoria 5, a declarat Virginia Clerveaux, director al Centrului pentru intervenție în caz de dezastru. ''Ne așteptăm la inundații atît de la ploile torențiale cît și de la valurile provocate de furtună. Și s-ar putea să nu îi putem salva la timp'', a scris aceasta în cadrul unor comentarii pe Facebook referindu-se la persoanele afectate de fenomenul meteorologic care s-a abătut asupra zonei.


Irma rămîne în continuare un uragan de categoria 5, cea mai puternică pe scara intensității, potrivit Centrului American Național al Uraganelor (NHC).

Pe Insulele Virgine, patru persoane au murit, a anunțat un purtător de cuvînt guvernamental, iar un spital important a fost puternic avariat de vîntul puternic. Joi a fost trimisă în zonă o navă amfibie de război americană și elicoptere pentru a ajuta la evacuarea pacienților și personalului din unitatea medicală.

Barbuda, unde de o persoană și-a pierdut viața, a fost distrusă, a anunțat primul ministru Gaston Browne.

În teritoriile britanice din Anguilla o altă persoană a murit, iar spitalul și aeroportul, dar și liniile de comunicații au fost avariate, potrivit serviciilor de intervenție de urgență.

Premierul francez Edouard Philippe a declarat că patru corpuri neînsuflețite au fost recuperate de pe micuța insulă franco-olandeză Saint Martin, ''distrusă în procent de 95%'' de uragan, după cum s-a exprimat Daniel Gibbs, președintele consiliului local.

Președintele francez Emmanuel Macron a discutat, joi, cu premierul englez Theresa May pentru a coordona un răspuns umanitar de urgență.

Trei persoane și-au pierdut viața în Puerto Rico unde circa două treimi din populația a rămas fără curent electric.

În Barbados, un surfer și-a pierdut viața tot ca urmare a efectelor uraganului Irma.

Irma se afla la circa 85 km sud de Insula Great Inagua și este de așteptat să provoace valuri de 6 metri în Bahamas înainte de a se îndrepta spre Cuba și apoi către sudul statului american Florida unde ar putea ajunge duminică, sub forma unui uragan de categoria 4.

Autoritățile din mai multe regiuni din Caraibe au evacuat zeci de mii de locuitori și turiști.

În Cuba, au fost evacuate circa 51.000 de turiști. Acești "turiști, din care 60% sînt canadieni (...) sînt total la adăpost, ei au fost plasați în adăposturi pregătite" pentru a-i primi, a declarat pentru media de stat ministrul turismului, Manuel Marrero, precizînd că toate "căile de acces în zonele turistice cele mai vulnerabile au fost închise".

Între timp, se fac pregătiri pentru un nou uragan major, Jose, ajuns acum la categoria 3, care se prognozează că va lovi sîmbătă zona de nord-est a Caraibelor.

În Miami, sute de persoane au stat, joi, la cozi pentru a cumpăra apă îmbuteliată, iar șoferii au aglomerat străzile pentru a face plinul mașinilor în timpul pregătirilor înaintea sosirii uraganului în Florida. Fort Lauderdale s-a confruntat joi cu o criză de carburant pe fondul creșterii vînzărilor de cinci ori față de normal.

Uraganul Irma va fi "cu adevărat distrugător" cînd va ajunge pe coastele Floridei, a declarat joi Brock Long, șeful agenției americane pentru situații de urgență (FEMA), pentru postul CNN.

Președintele Donald Trump a scris pe Twitter "fiți prudenți, rămîneți în siguranță!" El a adăugat: "Avem echipe de oameni talentați și curajoși la fața locului care sînt gata să ajute".

SUA au fost lovite de un uragan de categoria a 5 — cum este Irma — doar de trei ori din 1851, a afirmat Long, subliniind că majoritatea populației expuse nu are experiența unui fenomen atît de devastator.

Brock Long și-a exprimat îngrijorarea ca nu cumva oamenii să nu urmeze ordinele de evacuare care au fost emise de autoritățile din Florida.

În afară de Florida, "întreaga parte de sud-est a SUA trebuie să se pună la adăpost și să dea dovadă de atenție", în special în Georgia, Carolina de Nord și Carolina de Sud, a subliniat el.

Uraganul Irma este cel mai puternic fenomen ciclonic care amenință Florida de la Andrew în 1992, care era tot de categoria a 5-a.

Trump deține o proprietate în Mar-a-Lago, în Palm Beach, Florida, în această zonă fiind emis ordin de evacuare. De asemenea, președintele american are o proprietate situată în zona franceză a Saint Martin, o insulă devastată de furtuna puternică, mai arată Reuters.

Conform NHC, Irma este cel mai puternic uragan înregistrat vreodată în Oceanul Atlantic.

Uraganul s-a format la scurt timp după Harvey, care a produs 60 de morți și a cauzat pagube materiale estimate la cel puțin 180 de miliarde de dolari în statele americane Texas și Louisiana, subliniază Reuters.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?