Democratul a explicat că pînă nu demult firmele respective figurau în procese penale, iar la recomandarea procurorilor nu puteau fi inițiate concomitent cauze civile. Candu a negat informația făcută publică de fostul premier Ion Sturza precum că termenul de prescripție pentru aceste acțiuni civile expiră în curînd.
„Acum începe procedura civilă. Termenul de prescripție nu expiră, așa cum menționează unii iluminați maeștri ai vorbelor goale. În timpul apropiat vom avea deja rezultate legate de aceste dosare, mă refer nu doar la dosarele pe interior, dar și pe exterior”, a punctat Candu.
Totodată, spicherul a calificat drept speculații informațiile precum că guvernarea ar tăinui ce-al de-al doilea raport „Kroll”. „Nu este adevărat că raportul este gata și că autoritățile refuză să-l publice”.Totodată, oficialul a precizat că le 18 septembrie va avea loc o ședință de lucru cu participarea premierului, guvernatorului BNM, ministrului Justiției și celui al Finanțelor, în cadrul căreia va fi elaborat un plan de recuperare a activelor bancare fraudate și va fi trasată cooperarea ulterioară cu compania „Kroll”.
Adăuga comentariu