Acestea au constitui 79 mil. lei, față de aceeași perioadă a anului 2016. Aceste date au fost prezentate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), menționînd că acestea sînt doar estimative, deoarece S:R:L: „TV BOX” nu a prezentat raportul statistic pentru cel de-al doilea trimestru al anului 2017, iar ANRCETI a fost nevoită să utilizeze, în timpul prelucrării datelor, cifrele raportului statistic al acestei companii pentru primul trimestru al anului 2017, transmite NOI.md.
Agenția de Reglementare a subliniat că creșterea ușoară a veniturilor provenite din vînzarea serviciilor TV contra plată a fost determinată de sporirea vînzărilor realizate de furnizorii care operează rețele IP TV.
Veniturile din vînzarea acestor servicii a crescut în primul trimestru al anului 2017, comparativ cu aceiași perioadă a anului 2016, cu 16,9%, constituind 36 mil. lei. Totodată, vînzările realizate de furnizorii rețelelor de cablu TV au scăzut cu 3,5%, totalizînd peste 43,3 mil. lei. În rezultatul acestei evoluții, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) pentru serviciile TV contra plată a crescut cu 6,9%, constituind 49,6 lei.
Către finalul semestrului I al anului 2017 cei mai mari furnizori de servicii TV contra plată au deținut, în funcție de cifra de afaceri, următoarele cote de piață: Moldtelecom - 32%, Sun Communications - 24,2%, TV BOX - 13,1%. Cota cumulativă de piață a celorlalți furnizori a fost de 30,7%.
Adăuga comentariu