Potrivit Biroului de presă al Misiunii OSCE în Moldova, la Chișinău, Ambasadorul Heim va avea întrevederi cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, și Viceprim-ministrul pentru reintegrare și reprezentantul politic din partea Republicii Moldova Gheorghe Bălan.
La Tiraspol, oficialul european se va întîlni cu reprezentantul politic al regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev.
De asemenea, în cadrul vizitei, Ambasadorul Heim va avea o întrevedere cu ambasadorii acreditați ai Federației Ruse și Ucrainei (mediatori), precum și ai Uniunii Europene și Statelor Unite (observatori), ca parte a eforturilor coordonate ale partenerilor internaționali în formatul „5+2” pentru a sprijini părțile în avansarea procesului în conformitate cu Declarația Consiliului Ministerial al OSCE, adoptată la Hamburg în decembrie 2016.
Adăuga comentariu