Cei trei sînt bănuiţi că ar fi participat, concertat, la trucarea unor licitaţii publice, în urma cărora au fost achiziţionate echipamente electronice de monitorizare a persoanelor aflate sub supraveghere judiciară.
Potrivit materialelor cauzei, în anul 2015, Inspectoratul Naţional de Probaţiune a organizat o licitaţie, în urma căreia a fost încheiat un contract cu firma „E…” de achiziţionare a 20 de echipamente electronice de monitorizare (inclusiv cu licenţe de utilizare pentru 12 luni), la preţ de 23 352 de lei unitatea. Peste aproximativ jumătate de an, instituţia achiziţionează suplimentar, de la aceeaşi companie, servicii de mentenanţă (licenţă) pentru echipamentul procurat, în valoare de 38 500 de lei, pentru monitorizarea a 7 subiecţi de probaţiune pe un termen de 30 de zile.
În pofida faptului că, după procurarea echipamentelor electronice de monitorizare, s-a stabilit ineficienţa acestora, brăţările fiind utilizate doar pentru 7 persoane, Inspectoratul Naţional de Probaţiune organizează, în 2016, o nouă licitaţie publică pentru cumpărarea a 115 echipamente de monitorizare electronică. Astfel, INP semnează un nou contract în sumă totală de 3 146 850 de lei.
În urma investigaţiilor efectuate în cadrul cauzei, s-a constatat că licitaţiile publice, prin care au fost achiziţionate echipamentele menţionate, au fost mimate, fiind favorizat un agent economic. Din informaţiile operative, se cunoaşte că şeful interimar al INP şi directorul companiei cîştigătoare sînt în relaţii de prietenie de mult timp, iar pentru a conferi licitaţiilor o alură legală au organizat participarea fictivă a unei alte companii din anturajul agentului economic cîştigător, care, în final, a fost respinsă de comisie.
Astfel, prin acţiunile lor pretins ilegale, cele 3 persoane reţinute ar fi comis abuz în serviciu, prin care INP a fost prejudiciat cu peste 3 000 000 de lei, infracţiune care se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Adăuga comentariu