Ședința Consiliului Municipal Chișinău a început astăzi cu critici la adresa primarului capitalei, Dorin Chirtoacă. Consilierii liberal-democrați și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care sînt cheltuiți banii publici și angajați specialiștii în funcții, relatează NOI.md.
„Nu există un sistem eficient de monitorizare și evaluare a banilor publici. Nu-i de mirare că rapoartele Curții de Conturi sînt din ce în ce mai usturătoare. Multe reforme n-au fost încă inițiate. Primăria riscă să umbrească toate realizările de pînă în prezent. Și asta pentru că nu organizează concursuri de angajare, ci își permite să angajeze colegi de clasă, prieteni sau lideri de partid”, a specificat consilierul liberal-democrat Ghenadie Dumanschi.
Daca sincer am cam obosit de atitudinea indifierenta a lui Dorin Chirtoaca, o gestionare absolut aiurea a transportului public. In loc sa cumperi alte autobuse si sa inlocuiesti miccrobusele cu acestea, creaza alternativa, cum ar fi o linie de tramvai, ce e foarte real pentru RM, toate orasele europene au o astfel de retea. Toate orasele moderne au cel putin o strada pietonala, si aici va intreb dle Chirtoaca, chiar e complicat sa faceti un proiect si sa ne asigurati aceasta placere? Nu vorbesc de strazile pietonale pentru weekend,ci de un proiect bine gindit si bine implementat. 2) o infrastructura slab dezvoltata si aici e vorba de drumuri, iluminare,acces a transportului public in toate regiunile orasului, aprovizionarea orasului cu sistem de canalizare si apeduct(practic spre toate periferiile orasului exista strazi intregi care nu au fost conectate la apa/canalizare), infrastructura de transport-deja s-a demonstrat de nenumarate ori(vieti omenesti)faptul ca microbusele/rutierele)trebuie scoase de pe strazile capitalei, un sistem modern de salubrizare, alte companii(alternative) de colectare a gunoiului... 3) Constructia unei sau mai multor parcari etajate, ca atunci cind sa amendezi soferul pentru parcare neregulamentara,sa-l indrepti spre aceasta parcare,astfel va asigur ca nr. Parcarilor neregulamentare va scadea considerabil. 4) Ce e cu murdaria,praful,gunoiul,copacii uscati de pe strazile orasului,parcuri,etc,? Si aici sunt deacord ca locuitorii capitalei duc o oarecare lipsa de cultura generala, insa faptul ca iesiti si-i murdariti prin cuvinte, nu schimba nimic, ba din potriva,va claseaza printre rindurile acestora...pai mai bine a-ti monitoriza activitatea zilnica a angajatilor de la spatiile verzi si cei de la salubrizare si responsabili de curatarea strazilor,precum si intregului sistem al orasului... Probleme sunt o multime dle primar, insa nu vedem solutionarea acestor! Nu vrem sa auzim declaratiile dvs,"maturile" dvs,etc, vrem actiuni concrete si vrem sa avem un oras ingrijit!!! Bine ca aveti curajul sa spuneti ca "CHISINAUL E CA UN ORAS AL NIMANUI" si normal ca e asa, daca recunoasteti ca sunteti un NIMENI, asta se poate intelege si prin o privire indreptata Spre oraselul nostru: noi in general avem arhitector la primaria asta? Ce e cu aceste constructii? Dle Chirtoaca, dvs nu meritati macar atentia noastra, nu mai vorbim de acordarea votului de incredere.
E groaznic ce se intimpla in orasul acesta , Chirtoaca distruge tot ce este in acest oras. Cit se mai poate de tolerat asta nu inteleg, jos cu el nu mai putem rabda porcariile petrecute in primarie, e vinduta si razvinduta primaria asta , coruptia a facut legea acolo, chirtoaca e un sobolan care fuge fara a da explicatii cind se intimpla ceva in oras , el tine cu cine doriti cu toti banditii numai nu cu locuitorii care locuiesc in Chisinau.
Adăuga comentariu