Acest fapt a fost declarat în timpul unei întrevederi cu Ambasadorul Armeniei în țara noastră, Jivan Movsisyan, în cadrul căreia părțile au discutat perspectivele de dezvoltare a parteneriatului moldo-armean și posibilitățile intensificării cooperării comercial-economice între cele două state.
Pavel Filip a dat o apreciere înaltă trendului ascendent al relațiilor moldo-armene bilaterale, menționînd că deschiderea ambasadei Armeniei la Chișinău va contribui la dezvoltarea ulterioară a dialogului politic și intensificarea cooperării în domeniile de interes reciproc.
Totodată, Premierul a specificat importanța unei cooperări eficiente a țărilor în cadrul Parteneriatului Estic, precum și a inițierii discuțiilor pe platforma unei Comisii interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică în vederea valorificării potențialului existent în acest segment.
Pavel Filip a invitat companiile din Armenia să investească în Moldova, menționînd că în ultima perioadă autoritățile moldovenești au reușit să îmbunătățească clima de afaceri și să creeze condiții atractive pentru dezvoltarea businessului în țara noastră. Printre măsurile adoptate de Guvern pentru îmbunătățirea climatului de afaceri el a numit, în special: simplificarea procedurilor de raportare, reducerea numărului de acte permisive și a numărului de instituții cu funcții de control.
Adăuga comentariu