Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.
Obiectul a fost găsit la intersecția străzilor Ştefan cel Mare cu Petru Movilă de către lucrătorii de la S.A "Drumuri". La faţa locului se află GO IP Buiucani, care au asigurat paza obiectului pînă la sosirea geniştilor.
„La o primă etapă, putem spune că este vorba despre o muniție militară. Au fost trimiși la fața locului polițiști pentru a izola locul faptei și pentru a asigura securitatea cetățenilor care locuiesc sau trec prin preajmă. Totodata, la fața locului au plecat specialiști criminaliști în explozibil de la Centrul Criminalistic al IGP pentru a evalua riscurile și de a o evacua în siguranță pe un poligon, unde va fi distrusă”, ne-a declarat Gheorghe Cavcaliuc.
Șeful IGP a adăugat ca sînt frecvente cazurile cînd cetățenii care efectuează diferite săpături, găsesc astfel de muniții. De regulă, acestea datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În cele din urmă, toate obiectele explozibile sînt ridicate de polițiști specializați și duse în locuri speciale pentru a fi detonate.
Adăuga comentariu