Actorul a dat mîna cu toţi copiii din spital şi i-a îmbrăţisat, într-o vizită care a durat cinci ore. De asemenea o "petrecere a piraţilor" a fost ţinută în spital.
"Nu am nicio sabie, am venit cu gînduri de pace", a glumit Depp, 54 ani, cu copiii.
Purtătorul de cuvînt al spitalului, Pamela Smith, a declarat că a primit un telefon de la reprezentanţii lui Depp, acum cîteva săptămîni, care au întrebat-o dacă actorul ar putea să le facă o vizită copiilor, între filmări.
"Ne-am pus în mişcare. Am vrut să organizăm totul în cît mai multă linişte, ca să fie o adevărată supriză. Nici măcar oameni de bază din echipa mea nu au ştiut despre asta", a mărturisit ea.
A fost însă o surpriză chiar şi pentru Smith faptul că Johnny a ţinut să viziteze fiecare salon şi să întîlnească toţi copii.
"Nu m-am trezit dimineaţă gîndindu-mă că-l voi vedea pe Johnny Depp astăzi" , a spus emoţionat unul dintre copii.
Este un obicei al actorului de a vizita copiii aflaţi în spitale, atunci cînd filmează într-un oraş. În timp ce filma ultima peliculă din seria Piraţii din Caraibe, în Australia, în 2015, Depp a mers la spitalul Lady Cilento din Brisbane, unde le-a făcut o surpriză fantastică celor mici.
Adăuga comentariu