„Eu propuneam modificarea Constituției, cu trecerea președintelui în rol de arbitru. Ce înseamnă arbitru? Procesul democratic merge, iar dacă se întîmplă un conflict între Guvern și Parlament, președintele intervine să-i împace.... Dacă este vorba de un concept, atunci trebuie de discutat serios, dar cu niște modificări simbolice. Ce înseamnă mai multe sau mai puține prerogative? Eu aș formula în felul următor: trebuie să acomodăm, să aducem textul Constituției în concordanţă cu situația reală a Moldovei pornind de la specificul ei”, a remarcat Lucinschi.
Petru Lucinschi și-a exprimat regretul că în Moldova oamenii continuă să aibă viziuni învechite, dorind să fie conduși de „un țar” care le-ar rezolva toate problemele, ceea ce contravine totalmente ideii de stat democratic, în opinia lui. Fostul oficial de stat a subliniat că și electoratul poartă responsabilitatea de a exercita, la rîndul lui, un control riguros asupra președintelui, din momentul în care l-a delegat să-i reprezinte interesele.
„Ar fi bine să avem un președinte ales de întreg poporul, cu prerogative de arbitru, ca să se implice de fiecare dată cînd este nevoie. Avem nevoie de un sistem democratic de control asupra puterii. La noi oamenii au delegat, au ales și rămîn fără niciun fel de influență. De aceea, e nevoie de un sistem democratic cu o puternică influență din partea societății civile. Așa că, dacă avem un președinte, acesta trebuie să se poată implica operativ”, a adăugat el.
Adăuga comentariu