În rezultat, Mihai Ghimpu a fost sancționat cu pierderea a 50% din salariu și alte indemnizații pentru luna iunie.
Solicitat de reporterul Deschide.MD, reprezentanții Secretariatului Parlamentului au declarat că „liderul liberalilor nu s-a prezentat la ședințele plenare ale Legislativului începînd cu 26 mai 2017, perioadă în care au fost organizate 12 ședințe plenare”.
Astfel, pe parcursul lunii iunie Ghimpu a absentat de 5 ori de la ședințele plenare, dintre care 3 absențe au fost nemotivate. Din acest motiv el a fost sancționat cu pierderea a 50% din salariu și din alte indemnizații.
În luna iulie, liderul liberalilor a lipsit motivat, aflîndu-se în concediu medical.
Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai în cadrul dosarului „parcărilor cu plată”. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află și în prezent. Edilul este învinuit de corupere pasivă, acceptarea și primirea, prin mijlocitor, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini și a grăbi îndeplinirea unei acțiuni. De asemenea, primarul capitalei este învinuit că a comis și infracțiunea de trafic de influență.
La data de 28 iulie, prin decizia Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcție la cererea procurorilor anticorupție care, la 21 iulie, au expediat dosarul „parcărilor cu plată” în instanța de judecată. A fost invocată necesitatea de a exclude influenţarea martorilor, unii dintre care exercită anumite funcţii în cadrul primăriei Chişinău.
Adăuga comentariu