X 
Cutremure stiri: 502

Opera unui filozof rus privind formarea spaţiului eurasiatic va fi tradusă în limba română

18 iun. 2013,, 14:33   Societate
3607 0
Foto : sorokinfond.ru
Opera filozofului şi sociologului rus Alexandr Dughin "Teoria a patra", privind formarea unei supraputeri eurasiatice prin integrarea Rusiei cu fostele republici sovietice într-o nouă Uniune Economică Eurasiatică va fi tradusă în limba română, a anunţat luni, la Chişinău, la o întîlnire a reprezentanţilor societăţii civile cu Dughin, conducătorul Universităţii Populare, unul dintre fondatorii PPCD-ului, Iurie Roşca.

Potrivit agenţiei "Infotag", Dughin a spus că scopul teoriei pe care o elaborează este încercarea de a-i uni într-o comunitate pe oamenii care şi-au pierdut identitatea naţională şi statală după destrămarea Uniunii Sovietice.

"În secolul al ХХ-lea au existat trei idei principale de care se ghida omul: liberalismul; comunismul şi socialismul; naţionalismul şi formele acestuia – naţional-socialismul şi fascismul. Occidentul, reprezentat prin Europa Veche şi SUA, se orienta după prima teorie, lagărul socialist şi China – după viziunile de stînga, Germania, Italia, Spania – după a treia. Războaiele mondiale din secolul trecut nu au fost o luptă pentru pieţe şi materii prime, precum le prezintă într-o manieră standard istoricii contemporani, ci în primul rînd, o luptă de idei. Ca rezultat, prima teorie, conjugîndu-se cu a doua, a învins-o pe cea de-a treia, iar odată cu căderea URSS-ului, în tot spaţiul mondial a rămas liberalismul", a afirmat Dughin.

În opinia filozofului, existenţa chipului inamicului este caracteristică pentru orice ideologie dominantă. "Nici liberalismul nu a rămas la o parte, reprezentînd prin esenţa sa contemporană expresia individualismului extrem al persoanei (atît de îndrăgit în Uniunea Europeană şi SUA), dar şi persecutarea oricăror forme de colectivism", a explicat Dughin.

Savantul şi-a exemplificat spusele prin promovarea drepturilor aşa-numitelor "minorităţi sexuale".

"Din punctul de vedere al liberalismului, cuplul familial este o formaţiune colectivă. Dar un bărbat şi o femeie, necontrolaţi de ideologia statului, sînt o nouă manifestare a fascismului. De aceea și sînt create noţiuni precum că bărbatul şi bărbatul, şi femeia şi femeia – gay şi lesbiene – au aceleaşi drepturi la educarea copiilor", a spus sociologul, explicînd astfel promovarea activă a ideii egalităţii orientărilor sexuale în ultimii 20 de ani.

"Lumea occidentală din prezent este o democraţie a minorităţilor – sexuale, religioase. În Franţa şi Spania, ţări tradiţional catolice, lăcaşele musulmanilor cresc cu un ritm nemaivăzut şi este considerată de prost gust condamnarea acestei stări de lucruri, dar şi a căsătoriilor reprezentanţilor minorităţilor sexuale, permisă prin lege", a apreciat Dughin.

"Ceea ce propunem noi este noţiunea de "lume multipolară", adică coexistenţa comunităţilor statale care nu îşi impun reciproc dogmele şi fobiile proprii. S-ar putea să avem asemănări de culturi şi credinţă, un trecut istoric comun, dar avem o relaţie de vecini, de prietenie şi sîntem state diferite. Nu trebuie să aibă loc nivelarea naţiunilor şi a statelor. Noi credem că este normal refuzul de a impune ceea ce este american în Rusia, ceea ce este european – în China", a declarat savantul.

În opinia lui Iurie Roşca, pentru Moldova care nu are ca stat o idee unificatoare pentru societate, teoria a patra, care promovează mişcarea eurasiatică, ar putea fi extrem de utilă.

"În viziunea mea, ortodoxia este ideea capabilă să ne unească pe noi, atît de diferiţi. Moldova ca niciunul dintre statele învecinate cu ea, este ortodoxă în proporţie de 98%. Prin revenirea la religia comună, la respectarea canoanelor ei şi este posibilă întregirea ţării şi orientarea acesteia spre Uniunea Economică Eurasiatică, ca un proiect economic de succes", a afirmat Roşca.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав