Într-o declaraţie oficială a partidului se menţionează că "alianţa dintre Partidul Democrat şi Partidul Socialiştilor, care, pentru propria perpetuare la putere, sînt gata să sacrifice o ţară, un popor, generaţiile viitoare, a pus în pericol bunăstarea cetăţenilor Moldovei".
"Ignorînd opiniile exprimate de exponenţii celor mai influente forţe politice din UE: Partidul Popular European şi şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, precum şi a politicienilor (Federica Mogherini şi Johannes Hahn -"I."), guvernarea a reuşit cu succes să discrediteze republica. A pus sub riscul suspendării facilităţile de care beneficiază cetăţenii moldoveni, aşa precum Acordul de Asociere RM-UE şi regimul liberalizat de vize. Moldova se transformă treptat într-un stat feudal, izolat de restul lumii", consideră PLDM.
Autorii documentului îndeamnă autorităţile "să revină în cadrul legal, al normelor democratice şi al statului de drept, să retragă sistemul mixt din Codul electoral, să înlăture carenţele în dialogul cu Uniunea Europeană şi să îndeplinească condiţionalităţile celor mai importante instituţii europene privind combaterea corupţiei, independenţa justiţiei, respectarea sistemului parlamentar pluripartit. Există suficiente mecanisme de a relua dialogul cu UE şi de a evita consecinţele dezastruoase pentru cetăţeni ale reevaluării Acordului de Asociere şi stopării finanţării Republicii Moldova".
Adăuga comentariu