Această opinie a fost expusă marţi de directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Nadine Gogu, la dezbaterea proiectului.
Ea a menţionat că proiectul fost elaborat în perioada ianuarie-iunie de către experţii CJI, în urma unui studiu de cercetare realizat în anul 2016.
Juristul şi expertul APEL, Eugeniu Rîbca, a spus că în acest proiect de lege sînt trei direcţii principale: publicitatea politică, mesajele de interes public şi publicitatea comercială, deoarece în ultimul timp se neglijează mesajele de interes public, iar publicitatea politică predomină, sub orice formă.
Expertul media Ion Bunduchi a precizat că în actualul document autorii s-au dezis de sintagma "publicitatea socială", deoarece aceasta este preluată din mediul sovietic şi înseamnă aceeaşi publicitate comercială".
De asemenea, el s-a referit şi la reglementarea publicităţii politice în perioada preelectorală, deoarece în alte ţări, inclusiv în România, publicitatea politică în perioada pre şi post electorală este interzisă.
CJI a elaborat proiectul cu sprijinul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare Internaţională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chişinău.
Adăuga comentariu