În prezent, Legea privind administrația publică locală stabilește că în funcția de președinte al raionului poate fi aleasă doar o persoană din rîndul consilierilor raionali.
Prin proiectul unui grup de deputați democrați se propune de a echivala principiile de accedere la funcțiile de conducere la nivelul autorităților publice locale de nivelul II, astfel încît la funcțiile de președinte și vicepreședinte de raion să poată candida orice persoană, nu doar din rîndul consilierilor. Procedura de alegere a conducerii raionului va rămîne neschimbată, doar la inițiativa a cel puțin 1/3 din consilieri, cu votul majorității celor aleși.
Autorii proiectului susțin că prin asemenea prevederi va fi eficientizată capacitatea managerială a autorităților publice locale.
„Consilierii nu vor fi limitați în a alege candidații doar din rîndul consilierilor care, de obicei, sînt aleși pe criterii politice, dar va apărea posibilitatea de a alege un manager profesionist care ar aduce o valoare adăugată și eficiență maximă în administrarea treburilor raionului. Eliminarea prezentei asimetrii și o derogări de la principiile generale de funcționare a administrației publice locale, va avea un impact pozitiv asupra autoguvernării locale”, a explicat unul dintre autorii inițiativei, democratul Sergiu Sîrbu.
Proiectul urmează a fi examinat și votat în cea de-a doua lectură.
Adăuga comentariu