Incidentul s-a produs în timpul cursei din Abu Dhabi către oraşul Peshawar. Stratul exterior al unuia dintre rezervoarele de combustibil ale navei în timpul decolării a fost smuls de vînt. Piloţii, totuşi, au reuşit să ajungă pînă la destinaţie şi să aterizeze în siguranță cu aeronava.
După aterizarea pe Aeroportul Internaţional din Peshawar “Bacha Khan”, pasagerii au fost evacuaţi din avion. În urma incidentului n-a suferit nimeni.
După cum precizează publicaţia pakistaneză The Express Tribune, în portul aviatic rezervorul de combustibil deterioar a fost înlocuit. După aceasta avionul şi-a luat zborul spre punctual terminus – oraşul pakistanez Karachi. Reprezentanţii PIA nu au comentat aceste incident.
Vineri, 7 iulie, dispecerul aeroportului american San-Francisco a prevenit ciocnirea unui avion al Companiei canadiene Air Canada cu alte patru nave. Potrivit spuselor unui expert, această catastrofă putea fi cea mai mare din istoria aviaţiei civile.
Adăuga comentariu