X 
Cutremure stiri: 506

Avioane militare israeliene au lovit Gaza ca răspuns la un atac cu rachetă

27 iun. 2017,, 11:20   Externe
1656 0

Avioane militare israeliene au lansat marți dimineața devreme lovituri aeriene împotriva pozițiilor Hamas în Fîșia Gaza, ca răspuns la un atac cu rachetă, au anunțat surse palestiniene în domeniul securității și sănătății, informează agenția de presă DPA.

Cîteva explozii au fost auzite în vestul Fîșiei Gaza, precum și în partea centrală și de sud a acestui teritoriu palestinian.

Nu au fost raportate pagube și echipe de salvare au fost detașate la locurile vizate, a declarat Ashraf al-Qedra, purtătorul de cuvînt al Ministerului Sănătății din Gaza.

Potrivit armatei Israelului, aparate israeliene au lovit ținte ale Hamas cu proiectile ca răspuns la un atac cu rachetă survenit cu puțin timp înainte de aceasta dinspre Gaza spre Israel. Racheta a fost lansată luni dimineața și a aterizat într-un spațiu deschis, fără a provoca pagube, potrivit Radioului israelian.

Un grup din Gaza afiliat organizației teroriste Statul Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru atac, potrivit unor comunicate trimise jurnaliștilor.

Fîșia Gaza este condusă de mișcarea islamistă Hamas din 2007.


Mișcarea Hamas a scos Autoritatea Palestiniană din Fîșia Gaza în 2007. Autoritatea, menită să prefigureze guvernul unui viitor stat palestinian, nu-și mai exersează prerogativele decît în Cisiordania ocupată, separată de Fîșia Gaza prin teritoriul israelian. Toate tentativele de reconciliere au eșuat.

Israelul și Autoritatea cooperează în diferite domenii, în pofida persistenței conflictului israeliano-palestinian. În schimb, Israelul consideră Hamas organizație teroristă și supune Fîșia Gaza unei blocade drastice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав