Poliţiştii au acţionat în cadrul operaţiunii Inspectoratului de Poliţie Chişinău pentru depistarea contravenienţilor la volan, desfășurate în zilele de odihnă, relatează NOI.md.
Cinci şoferi angajați într-o companie de taxi au fost acuzaţi de încălcarea regulilor de exploatare a automobilelor şi de atitudine neglijentă faţă de securitatea pasagerilor în timpul călătoriilor. Acestora le-au fost întocmite procese verbale de contravenţii cu aplicarea amenzilor. Suma totală a penalităţilor a constituit 3000 de lei. Managerilor le-au fost expediate notificări despre detectarea neregulilor în funcţionarea automobilelor, care aparţin acestei companii de taxi.
În timpul operaţiunii desfăşurate pe 24-25 iunie, angajații Secţiei de supraveghere a transportului şi circulaţiei rutiere de pe lîngă Inspectoratul de Poliţie Chişinău s-au deplasat de 41 de ori la locul accidentelor rutiere. Cu procese verbale de contravenţii administrative s-au ales 12 şoferi, cărora li s-au aplicat amenzi în mărime de 1,5 mii de lei şi puncte de penalizare. În legătură cu celelalte cazuri se efectuează acţiuni de anchetă cu determinarea gradului de culpabilitate a implicaţilor în accidente rutiere.
Adăuga comentariu