Asta pentru că terenul nu a fost exploatat și folosit de arendașul SRL „Virtute-Grup” în modul stabilit de Consiliul municipal Chișinău (CMC), relatează NOI.md.
Amintim că CMC a fost obligat, printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2014, să transmită acest teren pe un termen de 3 ani către SRL „Virtute-Grup”. Conform contractului de arendă, în zonă urma să fie construit un obiectiv comercial, iar arendașul era obligat să efectueze lucrările în termen de un an, ceea ce nu a făcut.
Prin urmare, ținînd cont de faptul că arendașul nu a respectat prevederile deciziei de dare în arendă a acestui teren și deoarece contractul de arendă expiră, președintele fracțiunii municipale a PCRM și a celor fără de partid, Vasilii Chirtoca, în scopul protejării spațiilor verzi, l-a sesizat pe viceprimarul capitalei Nistor Grozavu. În sesizare consilierul solicita ca Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare să preavizeze arendașul – SRL Virtute Grup” – despre faptul că CMC nu dorește să prelungească relațiile contractuale sau, după caz, să solicite rezilierea anticipată a relațiilor contractuale.
Adăuga comentariu