În Moldova a fost înregistrată o creștere rapidă a traficului de pasageri. Astfel, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie-aprilie 2017 de serviciile de transport aerian din Republica Moldova au beneficiat 364 mii de persoane sau cu 47% mai mult, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, relatează NOI.md.
Totodată, în țară continuă declinul traficului de pasageri pe calea ferată. Biroul Național de Statistică nu a prezentat încă date privind transportarea călătorilor cu trenul pentru ianuarie-aprilie 2017, dar comunică că în primele trei luni ale anului în Republica Moldova au fost transportați pe calea feroviară mai mult de 468,5 mii de pasageri sau 22,6% mai puțin, decît pentru aceeași perioadă a anului 2016.
Potrivit BNS, în ianuarie-aprilie 2017 cu autobuzele şi microbuzele au fost transportaţi 32,5 mil. de pasageri, cu 3,4% mai puţin comparativ cu perioada similară a anului 2016.
Cea mai mare pondere de pasageri transportați cu autobuze și microbuze, în primele patru luni ale anului 2017 îi revine mun. Chișinău - 60,4%. În ianuarie-aprilie 2017 cu transportul fluvial au fost transportați 17,3 mii de pasageri, ceea ce este cu 41,9% mai puțin decît în aceeași perioadă a anului 2016.
Adăuga comentariu