X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Ministerul Economiei anunţă a doua rundă de privatizare

26 mai. 2017,, 13:30   Economie
1949 0

Vineri, în Moldova începe a doua rundă de privatizare a bunurilor publice, care se va încheia la sfîrşitul lunii iunie.

Majoritatea a bunurilor şi pachetelor de acţiuni puse în vînzare au participat de numeroase ori la licitaţii, însă fără succes.

La licitaţia cu strigare, care va avea loc pe 21 iunie, vor fi scoase 10 obiecte, care au fost propuse spre vînzare şi la licitaţia din martie, la acelaşi preţ. Cererile de participare pot fi deja depuse.

La concursul investiţional au fost scoase pentru privatizare cinematografele din oraşele Făleşti şi Leova. Preţul acestora a fost redus comparativ cu cel de la licitaţia precedentă, la fel ca şi volumul investiţiilor. Cererile de participare pot fi depuse pînă la 28 iunie.

La concursul comercial au fost scoase 11 bunuri în valoare de 669,5 mil. lei. Cel mai scump dintre acestea este Fabrica de sticlă din Chişinău, al cărei preţ iniţial este de 230 mil. lei (-13 mil. lei), şi Combinatul poligrafic din Chişinău - 149 mil. lei.

La licitaţiile de la Bursa de Valori, care vor fi organizate în perioada 26-30 iunie, sînt scoase spre vînzare 14 pachete de acţiuni proprietate publică de stat. La vînzare vor fi scoase acţiunile combinatului de vinuri "Barza Albă" (100%), combinatului de tutun "Tutun-CTC" (90,81%) şi ale hotelului "Chişinău" (60,179%)

Bugetul anului 2017 prevede venituri din privatizare în sumă de 220 mil. lei. În acest an vor fi organizate trei runde de privatizare. La prima rundă au fost vîndute bunuri în valoare de aproape 80 mil. lei.

În anul 2016 au avut loc trei runde de privatizare, iar statul a reuşit să-şi completeze bugetul cu peste 321 mil. lei din vînzarea a cîteva întreprinderi. Astfel, 85,45% de acţiuni ale SA "Unic" au fost vîndute cu 252,2 mil. lei. Cele 39 mii de acţiuni au fost vîndute la preţul iniţial de 3700 lei per acţiune cu valoarea nominală de 115 lei. La licitaţii au fost scoase bunuri în valoare totală de circa 1,5 mlrd. lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?