Moldova intenţionează să atragă investitori din Qatar şi le propune să realizeze proiecte investiţionale în ţara noastră.
Acest fapt a fost menționat de către vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Moldovei, în cadrul întrevederii cu directorul executiv al Autorității de Investiții a Statului Qatar, şeicul Abdullah bin Mohammed bin Saud Al-Thani, relatează NOI.md.
Potrivit unui comunicat al MAEIE, în cadrul întrevederii părţile au discutat perspectivele de dezvoltare a cooperării dintre Moldova şi statul Qatar în domeniul investițiilor. Cu acest prilej, ministrul Andrei Galbur a exprimat angajamentul și determinarea autorităților de la Chișinău pentru susținerea plenară a investitorilor străini interesaţi de potenţialul Moldovei.
Interlocutorii au trecut în revistă modalităţile, precum şi ariile prioritare pentru iniţierea cooperării. Şeful MAEIE a făcut o prezentare a proiectelor investiționale şi obiectelor ce vor fi propuse privatizării pe parcursul anului curent.
De asemenea, a fost menţionată experiența funcţionării zonelor economice libere şi necesitatea lansării cooperării în domeniul aerian.
Şeicul Abdullah bin Mohammed bin Saud Al-Thani a apreciat interesul Moldovei pentru atragerea investitorilor qatarieni şi a salutat facilitarea de către ţara noastră a regimului de vize pentru cetățenii statului Qatar, subliniind că acest fapt va contribui inclusiv la impulsionarea relaţiilor multisectoriale și interumane.
Andrei Galbur l-a invitat pe interlocutorul său să viziteze Moldova pentru a se familiariza cu oportunitățile investiționale din ţara noastră.
Adăuga comentariu