Şeful Secţiei chirurgie vasculară din cadrul Spitalului Clinic Republican este cercetat penal într-un dosar de corupţie.
El este bănuit că ar fi pretins 1700 de euro şi primit 1200 de euro de la o femeie pentru a-l opera pe tatăl acesteia.
Potrivit denunţătoarei, la începutul lunii februarie 2017, tatăl femeii a fost internat în Secţia chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Republican din Chişinău pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Bărbatul a fost operat, iar ulterior urma să mai suporte o intervenţie. Denunţătoarea afirmă că medicul-şef ar fi condiţionat a doua intervenţie, susţinînd că o va efectua după ce va achita 1200 de euro pentru prima şi 500 de euro pentru a doua.
La finele lunii februarie femeia a transmis 1200 de euro sub controlul CNA – acţiune documentată video şi audio. În imagini se vede cum medicul ia banii şi îi returnează 200 de euro denunţătoarei, menţionînd că îi face „o reducere”. A doua intervenţie trebuia să aibă loc la sfîrşitul lunii martie, însă medicul ar fi amînat operaţia, invocând diverse motive.
Astăzi medicul este cercetat penal pentru corupere pasivă şi riscă pînă la 10 ani de puşcărie, cu amendă de pînă la 400 de mii de lei şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de pînă la 10 ani.
Конечно большое дело посадить всю медицинскую мразь. И пусть никто не говорит что не все такие в медицине. Только те которым не дают. А что в Онкологической лучше, где мало-мальская операция стоит от 2000 до ............, или никто не знает как в последние годы руководство превратили БСП в дойную корову. И не только врачам но и анестизиологам, медсестрам. Всем надо дать . Не страна а...........
Если речь о Манюк Сильвиу Себастьяновиче то он делал моему ребенку операцию по установке кардиостимулятора и просил 1000евро за операцию у меня было только 400 долларов. Он сказал потом донести оставшиеся деньги. Так как такой суммы у меня нет, то с ужасом ждал вторую опрацию
Adăuga comentariu