Ședința în cadrul căreia urma să fie făcută publică decizia motivată în dosarul în care Valerian Mînzat a fost condamnat la 9 ani de închisoare a fost amînată, pentru că judecătorul se află în concediu medical.
Astfel, decizia motivată va fi pronunțată tocmai la 19 mai.
De altfel, Valerian Mînzat nici măcar nu s-a prezentat la ședință. Potrivit avocatului Gheorghe Amihalachioaie, clientul său: „Are boală”.
Realitatea.md amintește că, pe data de 5 aprilie, Curtea de Apel a menținut decizia din mai 2015 a primei instanței, potrivit căreia Valerian Mînzat a fost condamnat la pușcărie într-un dosar ce ține de înscenarea unui accident rutier, în urma căruia avocatul-vedetă voia să încaseze peste 300 mii de lei de la o companie de asigurări.
De menționat că avocatul-vedetă figurează și în alt dosar deschis de procurorii anticorupție, în februarie 2017, pentru că ar fi estorcat de la o femeie bani, fără a-i rezolva problema, iar azi, are loc prima ședință în fond pe acest caz la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu