Ministerul rus de Externe consideră că Uniunea Europeană şi Statele Unite sînt responsabile pentru criza politică din Macedonia, după ce peste 100 de persoane au fost rănite în urma unor confruntări violente între manifestanţi şi parlamentari ai opoziţiei, relatează site-ul The Associated Press.
Diplomaţia de la Moscova consideră că ţările vestice au avut "interferenţe mari" în afacerile interne ale Macedoniei, iar acest aspect este principalul motiv al crizei politice.
"Influenţele din Vest reprezintă o manipulare necontenită a voinţei cetăţenilor, cu scopul de a înlătura guvernul legitim aflat la putere. Rapiditatea cu care Vestul a apreciat numirea noului purtător de cuvînt al Parlamentului arată că pasul a fost programat", se arată în comunicatul ministerului rus de Externe.
În cursul nopţii de joi, liderul Partidului Social Democrat din Macedonia, Zoran Zaev, a fost rănit uşor în urma unei altercaţii, după ce mai mulţi manifestanţi au pătruns în sediul Parlamentului pentru a protesta faţă de alegerea unui etnic albanez drept purtător de cuvînt. Minoritatea etnică albaneză reprezintă aproximativ un sfert din populaţie.
Potrivit poliţiei, peste 100 de persoane au fost rănite în urma incidentelor, între care 22 de poliţişti, iar trei deputaţi au primit îngrijiri la un spital central din Skopje.
Preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a convocat vineri o şedinţă de urgenţă cu principalii factori politici, dar liderul opoziţiei, Zoran Zaev, a refuzat să participe la întrevedere.
La ora prînzului, ministrul macedonean de Interne, Agim Nuhin, a anunţat că şi-a prezentat demisia.
Macedonia este fără Guvern de la începutul anului, în condiţiile în care partidul conservator VMRO-DPMNE s-a plasat pe primul loc la alegerile legislative anticipate din decembrie, însă nu a reuşit să îşi asigure o majoritate în Parlament. Preşedintele Gjorge Ivanov a refuzat să aprobe un Guvern de coaliţie format de liderul SDSM, Zoran Zaev.
Nu Putin mincinosul si coruptul 30 apr. 2017,, 19:38
+0-0
Rusii sunt de vina pentru mibciunile pe care le spun Putin si oligarhii sai. Rusia are la conducere un dictator mincinos, corupt care a dus poporul rus la sapa de lemn si si-a facut dusmani in toata lunea. Putin crede ca daca corupe doi trei presedinti si ii transforma in sclavi asa cum e acest misel Dodon , va influenta cumva popoarele. Nu toti oamenii sunt prosti iar dictatorii vor sfarsi tot timpul in mizerie. Putin nu face exceptie mai ales ca e mincinos si corupt di toti smecherii din jurul lor sunt ultrabogati cum e Medvedev, broscoiul Lavrov, Rogozin care s-a impuscat singur in picior si altii.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu