UPDATE (15:04) - Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a fost reținut pentru 72 de ore. El a fost escortat la sediul Procuraturii Anticorupție, unde este audiat de procurori într-un dosar de corupție.
Un comunicat privind esența cauzei va fi difuzat mai tîrziu.
13:30 - Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost escortat la Centrul Național Anticorupție.
„Acțiunea CNA este un show politic. Le trebuie votul uninominal”, a declarat Chirinciuc jurnaliștilor.
13:07 În timp ce era escortat la CNA, ministrul Transportului, Iurie Chirinciuc, a fost întrebat de presă de ce este învinuit.
În replică, acesta a spus: „Sînt învinuit pentru faptul că am furat lut și am construit drumuri”.
Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost reținut de CNA. Acesta a ieșit din blocul în care locuiește fiind escortat de ofițerii CNA. Procurorii au efectuat acţiuni de urmărire penală în automobil și în biroul acestuia.
Adăuga comentariu