|
Foto: inprofunzime.md |
Ministerul Justiției a stabilit că deputații, miniștrii, viceminiștri și membrii Consiliului republican
au fost excluși ilegal din rîndul membrilor și organele de conducere ale Partidului Liberal.
Decizia a fost luată ca urmare a
demersului depus de reformatorii PL la Ministerul Justiției la sfîrșitul lunii aprilie. Potrivit unui comunicat de presă al reformatorilor, „Ministerul Justiției a stabilit încălcarea prevederilor statutare”.
„Congresul are competența exclusivă de a alege și exclude prim-vicepreședinții, vicepreședinții, secretarul general al Partidului și membrii Consiliului republican, în acest mod, prin acțiunile de excludere masivă din Partidul Liberal a unui grup de membri ai Consiliului republican s-au încălcat grav prevederile statutare și ale legislației în vigoare prin deciziile adoptate în cadrul Consiliului republican din 13 aprilie curent”, se menționează în comunicatul de presă.
Astfel, Consiliul de reformare al Partidului Liberal anunță că se va adresa în instanța de judecată competentă „în scopul restabilirii depline a drepturilor și libertăților lezate”.
Adăuga comentariu