|
Foto: totul.md |
Centrul Naţional Anticorupţie ar putea trece în subordinea Guvernului. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat de liberal-democraţi la Secretariatul Parlamentului, relatează NOI.md.
Potrivit proiectului, directorul CNA urmează să fie numit şi eliberat din funcţie de către Guvern, la propunerea prim-ministrului. În același timp, eliberarea din funcție a adjuncților directorului se aprobă de Guvern la propunerea directorului.
Liberal-democrații susțin că proiectul are drept obiectiv redefinirea statutului și rolului CNA în sistemul autorităților publice în vederea consolidării independenței instituției. „Obiectivul consolidării independenței este de a exclude influența și presiunile din interior și exterior, în special influențele și presiunile politice asupra activității instituției”, menționează autorii proiectului.
Amintim că, în luna octombrie 2012, Centrul Naţional Anticorupţie a trecut din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului.
Totodată în luna februarie curent, PLDM a exprimat
vot de neîncredere conducerii CNA, care ar fi compromis reforma instituţiei, dar şi valorile caracteristice unui stat de drept.
Adăuga comentariu