Este poziția fostul ministru al Apărării Valeriu Pleșca, care a remarcat într-un interviu pentru Noi.md, că această practică este una obișnuită în țările europene. Valeriu Pleșca a admis totuși că există riscul ca acest instrument să fie folosit abuziv de către decidenții politici.
”Este o premieră pentru Moldova, dar după evenimentele pe care le urmăresc în Franța, Belgia, în multe țări europene în care au avut loc cazuri de terorism, astfel de practici sînt utilizate de către europeni. Legislativul nostru ajustează posibil cadrul normativ. Este binevenită aplicarea legislației, dacă scopul este de a ne proteja activele statului, clădirile, instituțiile, bunurile oamenilor, atunci nu văd nimic rău în asta. Dar dacă cei care se află la guvernare utilizează abuziv sau selectiv aceste instrumente, atunci sînt contra. Eu nu țin cu niciun partid, eu sînt pentru faptul ca legislația, aplicarea ei să producă efecte pentru societate, pentru țară. Dar deseori, la noi se aplică selectiv”, a explicat Valeriu Pleșca.
Potrivit lui, utilizarea acestui instrument în interes de partid sau de grup, pentru protejarea cartierelor private, a sediilor de partid este inadmisibilă.
Fostul ministru al Apărării a mai precizat că nu cunoaște cazuri în care Armata Națională să fi intervenit direct pentru a curma tulburările în masă din țară noastră. Cu toate astea, militarii moldoveni au fost antrenați în diverse exerciții de contracarare a terorismului sau extremismului, spune Pleșca. „Din practica mea ca ministru, pot să spun că noi am avut exerciții militare cu contracararea focarelor de teroriști în unele localități”, a adăugat intervievatul.
Conform unor modificări adoptate recent în prima lectură de Parlament, militarii Armatei Naționale vor putea aplica mijloacele speciale din dotare în următoarele cazuri: la curmarea tulburărilor în masă și încălcării în grup a ordinii publice, la respingerea atacurilor asupra clădirilor, încăperilor, construcțiilor sau mijloacelor de transport, indiferent de apartenența lor, sau la eliberarea obiectivelor deja ocupate.
Adăuga comentariu