Comisia parlamentară pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică a susţinut iniţiativa de a declara ziua de 27 martie drept sărbătoare oficială - Ziua unirii Basarabiei cu România.
Proiectul de lege în acest sens al Partidului Liberal a fost aprobat marţi în şedinţa Comisiei şi este recomandat Parlamentului de a fi votat în prima lectură.
Potrivit agenţiei INFOTAG, preşedintele Comisiei, deputatul liberal şi unul din autorii iniţiativei, Roman Boţan, a spus că "proiectul de lege nu este motiv pentru discuţii savante, deoarece pentru aceasta există istoria Moldovei".
"Unirea Basarabiei cu România în 1918 a permis cetăţenilor să evite măcelul care a fost în Ucraina, să evite foametea şi deportările. Însă în 1940 a avut loc o nouă ocupaţie sovietică", a spus el.
După cum a informat anterior INFOTAG, pe 24 martie, Parlamentul a refuzat să includă pe ordinea de zi iniţiativa legislativă a PL privind declararea zilei de 27 martie drept sărbătoare naţională.
Iniţiativa legislativă a PL a fost înaintată în Parlament pe 17 martie. Aceasta presupune proclamarea drept sărbătoare naţională a zilei de 27 martie - Ziua unirii Basarabiei cu România. Autorii iniţiativei constată că unirea a fost anulată în urma Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 şi a ultimatumului sovietic din 26-28 iunie 1940.
La şedinţa din 14 martie, Parlamentul României a declarat unirea Basarabiei cu România drept sărbătoare naţională, fapt ce a fost criticat de preşedintele Moldovei, Igor Dodon, care a solicitat Bucureştiului să nu se implice în treburile interne ale Moldovei.
Asta ziua de doliu trebuie de declarat deoarece in urma intrarii armatei romane si sub mitraliere a fost semnat actul de unire , in urma acestui fapt regatul roman declara ca numai exista republica democrata moldoveneasca, ci devine o provincie al regatului. Dar ce-i din comisie trebuie sa fie trasi la raspundere pentru tradarea patrie. Sunteti impotenti politici care primesc bani de peste hotarele tarii noastre . dumnezeul le vede pe toate , iar o sa va chinuiti vazand cum odraslele voastre se transforma in niste narcomani si prosttuate,doar nu uitati ca copii si nepotii vor trage rasplata pentru tradare. Dumnezeu cu voi si sa va faca parte.
..Эх-МОЛДАВАНЕ..сколько можно читать эту чушььььььььььь...мягко говоря.либералы ..демократы..социалисты да и эта умная -сбоку припёку-наша партия----А где НАЦИОНАЛИСТЫ-МОЛДАВАНЕ???? одна цы га ния-румыния в эфире...МРАКОБЕССИЕ-ДРАКУЛА..и усёёёёёёёёё.....ВСТАНЕМ ЗА МОЛДОВУ-МАРЕ-от Черного моря до Карпат....от УКраины и далеко на запад- без цы ган и дракулы....наше врнём..а столица наша ЯССЫ..супер город!!!
В этой парламентской комисии, все члены , как и судьи Конституционного суда имеют румынское государство. Вот так и решили граждане другого государства, что народ должен праздновать в своем государстве. Так решил Парламент Румынии на заседании от 17 марта 2017 года, а 17 марта 2018 года решит, что Молдова присоединилась к Румынии. ВОТ НАРОД !ЗА ТЕБЯ ВСЕ РЕШАЮТ, ВОТ УЖЕ 28 ЛЕТ!!!
Chiar s-a întîmplat aşa ceva! Ruşine parlamentarilor laşi şi colaboraţionalişti cu fasciştii romîni, de ce acest putregai de ghimpu îşi impune voinţa lui strîmbă tuturor moldovenilor! Da cât se poate de rabdat această batjocură, aceşti doi toromaci de unchi şi nepot le dictează la toţi cei din parlaament. Da, am ales noi nişte distrugători de ţară şi degraba ne vom trezi peste hotare!!!!!!_
Народный календарь, приметы Федор Скотник. Линька у лошадей и коров. Скотину выводили на двор, мыли, чистили и заговаривали, пытаясь защитить от нечисти и сглаза.... Гром утром сулит урожайное и плодородное лето.... а Россия в этот день празднует — День войск национальной гвардии России. День внутренних войск МВД России.... :))) ============================ =============== на каких "исторических датах" молдавские парламентарии задним число предпочтут дальше нагнетать обстановку, - "битву при Васлуе" будем когда праздновать ... а может День рождения графа Драчуна будем праздновать - заодно культпоходы можно организовать прямо в его Замок ? :)
в зажигательном танце -такая эмблема у Либеральной партии Молдовы. Это возмутительно! Это же прямая пропаганда голубых! Пусть Гимпу объяснит, почему это произошло, а если он и сам голубой, пусть сделает камин-аут. Ведь что же получается, племянник евонный только четыре месяца прожил в браке с женщиной, видимо, женщины ему не нужны. Так кто же ему нужен?
Adăuga comentariu