Proiectul tehnic al gazoductului Ungheni-Chişinău va fi gata la sfîrşitul lunii august, iar finalizarea construcţiei este planificată pentru decembrie 2019.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Parlamentului, despre aceasta a comunicat, marţi, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul audierilor publice privind progresele şi provocările în implementarea cadrului legal în domeniul energetic.
El a menţionat că volumul investiţiilor necesare în proiect este estimat la 113 mil. euro, iar cea mai mare parte a resurselor financiare constituie creditele şi granturile oferite de partenerii de dezvoltare.
Referindu-se la interconectarea electroenergetică între Moldova şi Uniunea Europeană, ministrul Economiei a propus două opţiuni. Interconectarea asincronă se poate realiza în 2-3 ani şi necesită investiţii în valoare de circa 230 mil. euro. Interconectarea sincronă ar putea dura minimum 15 ani şi necesită investiţii majore în centralele electrice din Ucraina.
Octavian Calmîc a mai prezentat proiectele aflate în derulare pentru modernizarea sectorului de alimentare cu energie termică în municipiile Chişinău şi Bălţi, din surse financiare europene.
Vicepremierul a solicitat suportul Parlamentului pentru aprobarea şi modificarea unui şir de legi ce reglementează domeniul energetic, o parte din proiecte fiind deja pregătite.
Potrivit comunicatului, reprezentanţii Comunităţii Energetice Internaţionale au încurajat autorităţile să continue implementarea reală a reformelor în domeniul energetic, precizînd că legislaţia ajustată aquis-ului comunitar va aduce beneficii cetăţenilor. Oficialii au menţionat că, în prezent, reformele implementate de autorităţi au un ritm mai rapid şi sînt mult mai profunde. Comunitatea Energetică Internaţională şi-a anunţat deschid
представители Энергетического сообщества призвали власти РМ продолжить реформы в области энергетики, совершенствовать законодательство в соответствии с европейскими нормами...... --- желание европейского энергетического АО понятно, - только они одного никак не могут понять, что Молдова не является полноправным членом ЕС и в Молдове даже своя финансовая система и своя валюта...как и возможности тоже в ...Герцах и даже розетки в большинстве жилых и не желых помещений далеко не европейского стандарта, - ну, а бездарю Калмыку не важно перед кем стелиться и прогибаться, - он ведь тоже один из "планируемых" ЕСсообществом кандидат на приминистерский пост, = таких тупиц любят не менее ...неадекватные ес-управленцы, которые оооочень далеки не только от элементарных законов ФИЗИКИ по разделу ЭЛЕКТРИЧЕСТВО!!!
Nu ma intereseaza cind va fi gata acest proiect, important ca guvernarea continua sa colaboreze cu statul roman si in curind nu vom mai depinde de gazul rusesc.
Nu va pare ca se taraganeaza cu propiectul dat ? Moldova trebuie sa scape de dependenta fata de gazul rursesc. Unica ce mai primim de la rusi este propaganda , santajul economic si embargouri.
теперь не знаю что и сказать..может и вправду теперь понадобится этот газопровод? как перестанет россия транзитировать через укаину-тогда всякое может быть..будете покупать русский газ через румынию...а есть другие варианты?!
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Adăuga comentariu