Thailanda este interesată să extindă livrările de produse agricole din Moldova, cumpărînd din țara noastră cereale, conserve din legume și fructe, dar și vin.
Despre aceasta a declarat consulul onorific al Moldovei în Thailanda, Issara Sereewatthanawut, în cadrul unei întrevederi cu viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Iurie Ușurelu, care exercită, totodată, interimatul funcției de ministru, transmite NOI.md.
Potrivit ministerului de profil, scopul vizitei consulului vizează elaborarea unui plan de activitate în domeniul consolidării cooperării bilaterale moldo-thailandeze pentru instituţia, pe care o reprezintă acesta în ţara de reşedinţă. Ca urmare a stabilirii recente în cadrul Adunării Naţionale Legislative a Regatului Thailandei a grupului de prietenie parlamentară Moldova-Thailanda, Issara Sereewatthanawut planifică să organizeze pe parcursul lunii aprilie 2017 o vizită în Republica Moldova a membrilor grupului menţionat.
Discuţiile dintre Issara Sereewatthanawut şi viceministrul Iurie Uşurelu au vizat posibilităţile de aprofundare a relaţiilor de cooperare dintre Moldova şi Thailanda, şi anume, stimularea comerţului cu produse agroalimentare din Republica Moldova în Thailanda. În mod special, consulul onorific a manifestat interes vizavi de capacităţile de export a cerealelor precum: grîul, orzul, soia, dar şi al fructelor, legumelor procesate şi vinurilor din Moldova care ar putea prezenta interes pentru consumatorii thailandezi.
De asemenea, viceministrul Iurie Uşurelu l-a informat pe consul despre expoziţiile în domeniul agriculturii şi industriei alimentare care se desfăşoară anual în Republica Moldova, la Centrul Internaţional de Expoziţii „MoldExpo”. Totodată, viceministrul Iurie Uşurelu l-a invitat pe consulul onorific să participe la Ziua Naţională a Vinului, care în acest an se va desfăşura pe 7-8 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale.
такой широкий ассортимент собираются обсуждать две стороны, - только вот неплохо было бы сначала о своей продовольственной безопасности озаботится и свои силы рассчитать, - чтобы потом недопоставка не вылилась в ооочень неприятные штрафные санкции, за которые не только будущим бесплатным горошком придется расплачиваться !!! Пора уже одному стат.органу подсчитывать "промышленную мощность" и выдавать конкретные производственные показатели и не отдельному взятому чиновнику при управлениях и агенствах , - будет ли это Департамент ВНЕШНЕЙ и ВНУТРЕННЕЙ ТОРГОВЛИ - пусть парламентско-правительное комиссарство решает - чтобы и самим потом со своими садами и огородами не попасть в пренеприятнейшие ситуации!
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu