Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a ținut să-i dea o replică Maiei Sandu, după ce ultima a criticat inițiativa cu privire la instituirea votului uninominal, comunică Noi.md.
Potrivit lui Sîrbu, temerile expuse de liderul PAS sînt neîntemiate, iar la mijloc ar fi vorba doar de banală neîncredere în sine. Democratul a precizată că nu urmărește scopul de a-i ține lecții juridice Maiei Sandu, ci acela de a o îndemna să analizeze atent proiectului, pentru ”a nu fi pusă în situația de a se expune superficial”. ”Autorii propun vot uninominal prin majoritate relativă, considerîndu-l ca fiind cea mai obiectivă radiografie a încrederii poporului față de un candidat, fără niciun joc politic de culise, care ar induce în eroare electoratul. Eu aici chiar nu înțeleg temerea doamnei Sandu, are dubii ca ar putea obține o simplă majoritate într-o circumscripție?”, se întreabă Sîrbu.
Ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, liderul PAS a criticat prevederea care permite guvernării să schimbe hotarele circumscripțiilor cu trei luni înainte de alegeri. Sîrbu a ținut să explice că această prevedere se regăsește și în legislația electorală a altor țări, întrucît hotarele secțiilor de votare se actualizează întotdeauna în ajun de alegeri.
O altă obiecție expusă de Maia Sandu se referă la procedura de revocare a deputaților. Potrivit ei, demiterea aleșilor poporului va putea fi efectuat prin intermediul instanțelor de judecată, care ar fi controlate la ora actuala de guvernare. „Ori doamna Sandu sau persoana care i-a citit proiectul a confundat ceva, ori a scăpat vreo două pagini. Nu judecata revocă deputații, ci poporul. Implicarea instanței de judecată se rezumă doar la procesul de înregistrare a grupului de inițiativă pentru referendumul de revocare”, a declarat Sîrbu.
Deputatul democrat a invitat-o pe Maia Sandu să participe la dezbaterile publice pe marginea votului uninominal, pentru clarifica nelămuririle pe care le are și a se convinge că „nu există niciun joc politic de culise”.
Seriojka Scirba! Cine este el? Un nimeni, o terfeloaga comunistoida! Doamna Maia Sandu este o personalitate cu personalitate. Scarba nu face nici cat nasturele de la sacoul dnei Maia Sandu.
Sirbu a mai dovedit inca odata ca Maia minte oamenii in privinta votului uninominal. Cum se face ca Comisia de la Venetia sustine sistemul, iar Maia Sandu nu sutine?
Compania de manipulare a celor din PAS si PPDA continue de aceea si am zis ca modul slab in care se promoveaza sistemul uninominal nu va fi suficeient pentru informarea cetatenilor.
Eu nu înțeleg de ce se teme Maia Sandu în privința votului uninominal. Ea doar e un politician cu rating în societate, oamenii o cunosc, înseamnă că o vor vota. Pentru ce să fii împotrivă?
....Участие суда ограничивается регистрацией инициативной группы по референдуму об отзыве», – уточнил Сырбу.... А суд, как известно, может отказать в регистрации, Скырба это забыл сказать. И будем мы иметь в парламенте 99 Плахатнюков, + одного Лупу и одного Скырбу, для разнообразия.
Санду конечно популист, с этим невозможно поспорить, однако этот закон от этого не перестает быть драконовским, направленный на то, чтобы Плаха и его свита удержались у власти после парламентских выборов.
Adăuga comentariu