Majoritatea parlamentară și sateliții săi au respins fără argumente plauzibile inițiativa cu privire la anularea „legii miliardarului”, a comentat președintele Igor Dodon, imediat după votul negativ din Parlament, notează Noi.md.
Demnitarul a menționat că va pune în discuție problema recuperării banilor furați la prima ședință a Consiliului Suprem de Securitate, ce urmează a fi convocată în luna martie curent.
„Nu pot spune că aș fi foarte surprins, dar cred că toți cetățenii țării trebuie să cunoască numele fiecărui deputat care nu a susținut această inițiativă. Mai ales numele celor care își doresc foarte mult alegeri uninominale. Reiterez, cetățenii Republicii Moldova nu trebuie să întoarcă un bănuț din banii furați. Banii trebuie întorși de hoți, iar averile acestora confiscate”, a menționat Dodon.
Șeful statului a reiterat că va iniția desfășurarea unui referendum republican pentru a anula această „lege rușinoasă”.
„Vom cere opinia poporului. Trebuie menționat că primele plăți din bugetul de stat în acest context sînt planificate pentru luna noiembrie 2017. Pînă atunci trebuie maximă consolidare a eforturilor pentru anularea acestei legi rușinoase”, a adăugat Igor Dodon.
Menționăm că inițiativa legislativă de abrogare a Legii privind emisiunea obligațiunilor de stat, semnată de Igor Dodon, a fost votată astăzi de 31 de deputați, număr insuficient pentru a fi adoptată.
Faptul ca neomajoritatea parlamentara, un soi de bolsevism capitalist modern, se impotriveste retragerii legii antipopulare, ridica mai multe intrebari. De ce se tem de adevar legislatorii ?? Oare asta nu indica spre ceea ca miliardul de dolari sau o parte a acestuia se afla undeva prin locurile noastre. Uitati-Va ce constructii faraonice se fac in ultimul timp. De unde bani ?? Pe când o biserica la Buiucani se tot construseste de zeci de ani ??? Un combatant de vre-o 5 ani protesteaza langa Palatul Republicii ca nu are locuinta . De ce nu e ascultat si ajutat ??? Faptul ca nu se mai construesc scoli si gradinite denota ca avem o guvernare antipopulara, ce are doar un scop - Profitul
Treziteva moldovenilor. Liudmila Feodorovna (tifu.. iuda) si tota coalitiea va trai vo 5 ani daca vo trai foarte bine, da copii nostri si studentii ceia care au strigat in 2009 pentru dinsii vor plati toata veata. Facem concluzii domnelor studenti tot e in minele voastre. Hotu trebue sa sada la duba doar nici decum nu in parlament.
РУМЫНЫ смотрят, что бы СТИБРИТЬ,- написал поэт Владимир Маяковский ещё в 1918 году. Как в воду глядел! И вот в 2014-2016 годах национальное меньшинство в Молдавии- румыны пролезли в парламент и правительство и украли у НИЩЕЙ СТРАНЫ МОЛДОВЫ - МИЛЛИАРД ДОЛЛАРОВ! Украли и концы в воду. Украли РУМЫНЫ, а МОЛДАВАНЕ и другие национальности Республики Молдова пусть отдают из своего кармана. Думают, что молдавский народ простит им эту КРАЖУ ВЕКА. Но пусть даже не надеются. Правительство США заставит этих зарвавшихся воришек вернуть всю эту сумму до последнего бануца.
Раз начали, нужно довести дело до конца, Додон все правильно делает. Трудно, это еще не значит невозможно, с такими шакалами бороться, не может быть легко. До парламентских выборов дотянуть, а там может все кардинально поменяется.
Adăuga comentariu