Reforma Cancelariei de Stat, în contextul aprobării Strategiei privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016–2020, a permis și optimizarea structurii instituției.
Despre impactul acestei reforme asupra angajaților a vorbit Lilia Palii, Secretarul General al Guvernului, în cadrul unui interviu acordat pentru Moldpres.
Lilia Palii spune că în urma optimizării s-au eliberat peste 70 de poziții.
„În urma optimizării structurii instituţiei, s-au eliberat 70 de poziţii, unele dintre acestea fiind funcţii vacante sau ocupate de persoane care au atins vîrsta de pensionare. Totodată, persoanele supuse procedurii de eliberare din funcţie au beneficiat de toate indemnizaţiile prevăzute de legislaţie, chiar dacă unii, între timp, şi-au găsit un alt loc de muncă”, a spus Lilia Palii.
Totodată, în urma optimizării, angajații rămași vor avea majorări la salariu.
„Luînd în consideraţie economiile formate în urma optimizării structurii Cancelariei de Stat, pe parcursul anului 2017 vom avea posibilitatea să asigurăm o majorare a salariilor funcţionarilor publici, în baza criteriilor de performanţă. Astfel, avînd un număr mai mic de funcţionari, dar mai motivaţi, urmărim să creştem performanţa şi eficienţa acestora”, a precizat Lilia Palii.
Почему бы не поднять зарплаты в Госканцелярии - народ Молдовы нищает, а значит самое время то и поднимать зарплаты в Госканцелярии и всем властвующих в целом!
Г-жа Палий.зачем нам.жителям Молдовы такая стратегия если нет никакой экономии и даже хуже.сейчас уже чиновники могут все списать на то что не успевают т.к было сокращение.Вы потратили больше на выплату компенсации и говорите о стратегии.стыдно
а молдавским железнодорожникам, которые обеспечивают безопасность ж/д путей и старых "корыт", которые себя уже сто раз окупили , денег нет, а госканцелярские ...офисники...за счет этих работяг себе еще и экономят на ФЗП " за молчание" , - неплохо устроились эти ...канцелярские , - пора уже одну гос.канцелярию "обустраивать" и с меньшим количеством советчиков и советников ...которые даже на территории Молдовы иные даже не появляются !!! может, г-жа Палий еще и количество своих штат-с- советников предоставит - их, наверняка, тоже как и в НАРЭ раз в 5 увеличилось - можно будет парочку "метельщиков" и сократить, которые дань не платят вышестоящей секретарше - для отмазки о проведенной реформе и сокращении штатов ...и оптимизации ФЗП ?!
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu